Powered By Blogger

miercuri, 29 iulie 2015

GOJI-metode de inmultire

Exista mai multe modalitati de inmultire, insa eu am ales varianta prin butasi, dar si o incercare de inmultire prin marcotare.

Inmultirea prin butasi lemnificati

Spre deosebire de alte situatii,  intalnite in alte cazuri pe net, cand taierea butasilor se facea toamna si tot atunci se puneau la inradacinare, eu am ales sa fac acest lucru in februarie. Am pastrat, inca de anul trecut (2014), un goji, care are 2 ani si pe care nu l-am tuns deloc. Arata ca un tufis salbatic si neingrijit, pletos, parca ar fi o combinatie formata dintr-o salcie in agonie si o tufa de alun de padure. Am dat aceste amanunte pentru a arata cat de importanta este efectuarea la timp a lucrarilor specifice de ingrijire si intretinere a plantatiei. Prin urmare am ales 50 de butasi cam de 30 cm, am facut santuri cu cazmaua, i-am ingropat, la o distanta de 15 cm intre ei si 20 cm intre randuri, fara sa irig solul, deoarece avea o umiditate acceptabila. Deasupra nivelului solului, butasul are intre 5 cm si 10 cm. La scurt timp (2 saptamani), am avut placuta surpriza sa constat ca toti au facut muguri, apoi frunze. Din februarie si pana in iulie, au ajuns la 1,5 m inaltime si au 3-4 ramuri fiecare. Jumatate din ei au inceput sa infloreasca, acum la sfarsit de iulie, insa nu cred ca vor fructifica anul acesta, deoarece nu au forta necesara cu toate ca mi-as dori.

Inmultirea prin marcotare

Din planta matura de goji din care am taiat butasii, am ingropat un lastar, fara sa-l tai, adica am realizat operatiunea de marcotare. In toamna am sa tai legatura planta mama si am sa-i schimb locatia. Sunt curios sa vad ce radacini a reusit sa prinda si cat de viguros este.

Inmultirea prin butasi verzi 

In august 2014, am taiat dintr-un goji, 9 lastari verzi, cam de 25 cm. Am luat 9 sticle de plastic de 2,5 l, le-am taiat, am pus pamant de flori in ele. Apoi am udat bine pamantul. Am indepartat frunzele de pe butasi (numai portiunea pe care am estimat-o ca intra in pamant), am introdus butasii in sticle, apoi am apasat foarte bine pamantul, pentru a face o priza cat mai buna cu corpul butasului. Nu am folosit substante pentru inradacinare absolut deloc. Apoi am acoperit sticla cu o folie de plastic (mapa protectoare) de birou, format A4, si pe care am fixat-o cu un elastic de pet. Am creat astfel un efect de sera cu umiditate suficienta pentru  inradacinare. Le-am pus pe balcon, dar la umbra, astfel incat razele de soare sa nu cada direct pe ghivece. Zilnic, timp de o saptamana, descopeream ghivecele pentru 30 minute si le mai puneam putina apa. Dupa o saptamana am repetat operatiunea cam la 3 zile. Rata de prindere este de cam 50%, cel putin la mine. Necesita si un efort mai mare, dar, daca exista pasiune, placere, nimic nu mai conteaza. Aceasta metoda a fost mai mult o curiozitate. Nu poti sa faci asa ceva la scara mare. Este mult mai comoda si mai eficienta varianta cu butasi leminificati.
Exemplarele care au facut radacini, le-am plantat in primavara lui 2015. Acum, la sfarsit de iulie 2015, au cam 1,5 m, multi lastari si au si ramuri inflorite. 
Abia astept sa revin cu amanunte 




                                                         butasi lemnificati inmuguriti

                                                         butasi verzi cu lastari
                                                       butasi verzi la inradacinare
                                                     butasi lemnificati dupa 3 luni
                                                       butasi lemnificati dupa 5 luni       
                                                       

                                   


     

     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu